Ministerul Economiei şi Finanţelor ar putea deveni Ministerul Energiei şi Resurselor
Publicat la 03.07.2008, 17:44:11
Versiunea finală a Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă recomandă Guvernului să ia în considerare o posibilă restructurare a Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF) în Minister al Energiei şi Resurselor. Documentul mai propune şi crearea, la nivelul executivului, a unui institut naţional de planificare strategică, al cărui rol ar fi să elaboreze şi să urmărească strategiile de dezvoltare economică şi socială a României, corelate cu capitalul natural pe termen mediu şi lung.
Acelaşi institut ar trebui să asigure coerenţa programelor guvernamentale cu cele de finanţare comunitară. Strategia prevede de asemenea înfiinţarea unui oficiu independent, care să monitorizeze piaţa de energie în condiţii de transparenţă. În plus, se subliniază nevoia pregătirii urgente a unei strategii pe termen lung privind evoluţia demografică şi migraţia, urmată de politici coerente privind resursele umane, educaţia, formarea profesională şi sănătatea publică.
După cum a declarat ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Attila Korodi, implementarea strategiei naţionale ar trebui să intre în obligaţia unui Comitet Interdepartamental de Dezvoltare Durabilă, înfiinţat la guvern şi condus de un viceprim-ministru sau chiar de premier. Acest comitet ar urma să prezinte Parlamentului un raport anual cu monitorizarea indicatorilor dezvoltării durabile şi a stadiului în care se află România. De asemenea, ar asigura legătura cu Comisia Europeană şi alte instituţii europene.
Strategia dezbătută astăzi mai ia în calcul elaborarea unor bugete naţionale multianuale pe şapte ani, conform practicilor Uniunii Europene, care însă vor putea fi revizuite în fiecare an, pentru a asigura finanţarea continuă a obiectivelor dezvoltării durabile.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
