În pachetul de măsuri pentru susţinerea creşterii economice, Ministerul Economiei mai ia în considerare emiterea de către Eximbank, în numele şi contul statului, a unei scrisori de garanţie în valoare de aproximativ 100 milioane euro, în vederea obţinerii de către Oltchim a unui credit bancar în acest an sau în 2010.
Totodată, reprezentanţii ministerului Economiei propun Ministerului Finanţelor aprobarea unor garanţii guvernamentale pentru credite de investiţii de aproximativ 320 milioane euro între 2010 şi 2013, pentru relansarea activităţii combinatului petrochimic.
Săptămâna trecută, conducerea Oltchim anunţa că intenţionează să ceară sprijinul Comisiei Europene pentru a obţine un ajutor de stat, în vederea normalizării capacităţii de producţie, diminuată, în prezent, din cauza crizei economice, cu aproximativ 50%.
Directorul general al companiei Constantin Roibu declara la sfârşitul săptămânii trecute că în aproximativ două săptămâni, va fi finalizată documentaţia cu care societatea va solicita Comisiei Europene acordul pentru a obţine aprobarea măririi capitalului social al Oltchim, de la 80 de milioane euro până la 150 milioane euro, şi pentru a se solicita, un ajutor de stat, pentru o garanţie de 86 milioane euro, în baza căreia compania ar putea accesa credite.



