money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Ministerul Economiei va anunţa luni noul şef la Hidroelectrica, un nume vehiculat fiind Stelian Gal

Publicat la 11.10.2009, 09:41:06

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ministerul Economiei va anunţa luni noul şef la Hidroelectrica, un nume vehiculat fiind Stelian Gal
"Mâine (luni, 12 octombrie, n.r.), în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA), vom decide noul director general al Hidroelectrica. Va fi dificil", a spus secretarul de stat din Ministerul Economiei (ME), Tudor Şerban.

Întrebat dacă unul dintre posibilii viitori şefi ai producătorului de electricitate ar putea fi Stelian Gal, fostul director general al transportatorului naţional de electricitate, oficialul ministerului a răspuns că "într-adevăr, se vehiculează şi acest nume, şi Stelian Gal este avut în vedere, dar şi un om din cadrul Hidroelectrica".

Adriean Videanu l-a numit la 1 iulie pe Mihai David în funcţia de director general al celui mai mare producător de energie electrică din ţară, Hidroelectrica. Acesta îl înlocuia în funcţie pe Traian Oprea, care în prezent este director general adjunct al companiei.

Hidroelectrica este cel mai mare şi cel mai ieftin producător de energie electrică din România. Compania a acoperit anul trecut 26% din producţia de energie electrică a ţării şi foloseşte ca sursă regenerabilă de energie apa. Compania este deţinută de statul român, prin Ministerul Economiei, şi are peste 5.000 angajaţi.

Miniştrii şi secretarii de stat din PSD şi-au depus la 1octombrie demisiile la cabinetul premierului Emil Boc, după ce liderul PSD, Mircea Geoană, a anunţat că formaţiunea părăseşte guvernarea.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite