Ministerul Educaţiei anunţă, vineri, că Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în calitate de coordonator naţional, a demarat procesul de renegociere PNRR.
”În acest context, la solicitarea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Educaţiei a transmis propuneri de ajustare a componentelor de grant şi loan, precum şi propuneri de diminuare, în valoare totală de 38.5 de milioane de euro”, a transmis, vineri, Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă.
Ministerul Educaţiei face precizări şi despre propunerile de diminuare transmise.
”Suma reprezintă valoarea jaloanelor 501 pentru digitalizarea Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR), cu o alocare de 10 milioane de euro, şi a jalonului 499 - Dezvoltarea resurselor educaţionale deschise, cu o alocare de 28.5 de milioane de euro. Pentru jalonul 501, suma a fost propusă de Ministerul Educaţiei în urma discuţiilor din Consiliul Naţional al Rectorilor. Pentru jalonul 499 există alocare suplimentară în cadrul Programului Educaţie şi Ocupare 2021 – 2027”, precizează ministerul.


