Potrivit datelor prezentate, recent, de oficialii români, statul român are nevoie de câteva miliarde de lei până la sfârşitul anului pentru finanţarea cheltuielilor bugetare. În contextul amânării tranşelor de la Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, alternativa de finanţare a rămas piaţa internă.

 Aici, însă, autorităţile s-au lovit de reticenţa băncilor, care nu mai vor să crediteze statul român la randamente mai mici de 10%. Este şi cazul ultimei licitaţii, în care Finanţele au atras numai 276 de milioane de lei prin certificate la 12 luni. Statul român spera să obţină un miliard de lei. De altfel, luna aceasta, din cinci licitaţii de titluri în lei, una a fost respinsă.

 Prin alte patru licitaţii, statul spera să atragă 3,8 miliarde de lei, însă a reuşit să se împrumute de doar 910 milioane de la băncile locale. În aceste condiţii, banca centrală a decis să ajute Ministerul de Finanţe. BNR a redus recent nivelul rezervelor minime la pasivele în valută, eliberând în piaţă între 1 şi 1,5 miliarde de euro. La câteva zile după această decizie, statul a anunţat că va organiza pe 26 noiembrie o licitaţie de titluri în valută pe un an, prin care speră să atragă 500 de milioane de euro. Va fi a doua emisiune în valută din această lună, după cea din 6 noiembrie. Atunci, Finanţele au atras 794 de milioane de euro pe trei ani, dublul valorii programate iniţial.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel


Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. De acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comenteaza şi tu!