Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, joi, 1,063 miliarde de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de stat și una de certificate de trezorerie cu discount, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Ministerul continuă seria împrumuturilor masive
Ministerul a contractat 400 milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni cu o maturitate reziduală de 178 de luni, randamentul mediu fiind de 7,39% pe an. Emisiunea a avut o valoare nominală de 400 de milioane de lei, însă cererea băncilor a fost de 759,5 milioane de lei. Astăzi este prevăzută o licitație suplimentară prin care statul intenționează să atragă încă 60 de milioane de lei, la randamentul stabilit în cadrul emisiunii de joi.
Totodată, MF a atras 663 milioane de lei prin certificate de trezorerie cu discont, cu scadență la 12 luni, la un randament mediu anual de 6,72%. Deși valoarea nominală a emisiunii a fost de 400 de milioane de lei, subscrierile din partea băncilor au ajuns la 1,185 miliarde de lei.
Ministerul Finanțelor (MF) a programat, pentru luna octombrie 2025, împrumuturi de 7 miliarde de lei de la băncile comerciale, la care se pot adăuga 990 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitațiilor de obligațiuni.
Totalul vizat, de 7,99 miliarde de lei, depășește cu 995 milioane de lei nivelul planificat în septembrie 2025, când statul a intenționat să atragă 6,995 miliarde de lei. Fondurile sunt destinate refinanțării datoriei publice, rambursării anticipate și acoperirii deficitului bugetar.




