Ministrul Finanţelor Publice (MFP), Sebastian Vlădescu, a semnat marţi, la Viena, un acord de finanţare cu Dexia Kommunalkredit, pentru suma de 100 milioane euro (338,4 milioane lei), iar banii sunt destinaţi Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, a anunţat banca.
Acest credit extern, aprobat de Guvern la finele anului trecut, urmează să completeze finanţarea de 142,5 milioane euro a Băncii Japoneze pentru Cooperare Internaţională şi este necesar finalizării proiectului de modernizare a căii ferat pe ruta Bucureşti-Constanţa.
"Cu acest nou credit extern semnat azi, practic Dexia Kom a acoperit 85% din totalul creditelor externe contractate de Ministerul Finanţelor de la băncile comerciale în 2006", a declarat directorul general al Dexia Kommunalkredit România, Roxana Lazăr. "Având în vedere integrarea României în UE în 2007, ne aşteptăm la o intensificare a colaborării cu instituţiile statului", a mai spus Lazăr.
Banii împrumutaţi urmează să fie folosiţi pentru refacerea tronsoanelor Bucureşti Nord - Băneasa, cu o lungime de 4 km şi Feteşti - Constanţa, lung de 77 km. După finalizarea lucrărilor, trenurile de călători vor putea circula cu o viteză medie 160 de kilometri pe oră, iar cele de marfă cu 120 de kilometri pe oră, a arătat banca.


