money.ro
Actualitatemoney.ro

Ministerul Finanţelor Publice a plătit integral salariile pentru Înalta Curte, aferente lunii iunie

Publicat la 20.08.2009, 15:11:10

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ministerul Finanţelor Publice a plătit integral salariile pentru Înalta Curte, aferente lunii iunie
Vicepreşedintele Înaltei Curţi, Lidia Bărbulescu, a declarat joi, pentru NewsIn, că banii au fost viraţi joi şi că pot fi ridicaţi de angajaţii instanţei care au refuzat, timp de două luni, să-şi ridice salariile care nu mai cuprindeau sporul de 50%, potrivit unei adrese a Ministerului Finanţelor Publice.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, miercuri, 19 august, ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice împotriva soluţiilor Curţii de Apel Bucureşti care a dat câştig de cauză instanţei supreme, în trei procese privind sporurile de 50% pentru magistraţi.

Seria proceselor câştigate de instanţa supremă a început pe 9 iulie, când Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a admis cererea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) de anulare a executării adresei Ministerului Finanţelor, prin care s-a anunţat că salariile angajaţilor de la ÎCCJ nu vor mai include sporul de stres.

De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, pe 16 iulie, amendarea ministrului Finanţelor, Gheorghe Pogea, cu 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere a plăţii sporului de 50% pentru angajaţii instanţei supreme, pentru că nu a respectat decizia CAB privind aceste sporuri.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat, pe 24 iulie, la Curtea de Apel Bucureşti, al treilea proces împotriva Ministerului Finanţelor Publice, care a fost obligat, în termen de o zi, să plătească drepturile salariale ale angajaţilor instanţei supreme, adică aproape 1,5 milioane de lei.

Instanţa supremă a intentat deja al patrulea proces împotriva Ministerului Finanţelor Publice, care se va judeca la CAB în data de 9 septembrie.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite