Ministerul Finanţelor a reacţionat la vestea că în aprilie s-ar putea schimba conducerea CEC Bank.
"Numirea conducerii CEC Bank este o decizie care aparţine Ministerului Finanţelor Publice, în calitatea sa de reprezentant al acţionarului unic şi nu avem în vedere modificări ale conducerii executive. Consider că declaraţii de acest gen, în actualul context economic şi financiar, pot prejudicia imaginea şi interesele instituţiei", arată, în comunicat, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea.
Precizarea vine în urma declaraţiilor, de marţi, ale preşedintelui AVAS, Mircea Ursache. Acesta a afirmat că AGA CEC Bank va avea loc până la 30 aprilie, pentru a aproba bilanţurile contabile pe 2008 şi schimbarea unor membri din Consiliul de Administraţie care nu mai îndeplinesc funcţii în Ministerul Finanţelor.
Ursache a menţionat că Enache Jiru, preşedintele Comisiei de Selecţie a Administratorului Fondului Proprietatea, este o propunere "nimerită" pentru funcţia de preşedinte al CEC Bank. Preşedintele actual al instituţiei este Radu Gheţea, care ocupă şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor.


