"Ieri (n.red. miercuri 28 ianuarie) am aprobat 178 de proiecte în valoare de 30 milioane euro dintr-o linie de fonduri de 64 de milioane de euro. Intenţia noastră este ca până la sfârşitul lunii februarurie să încheiem această linie de fonduri", a spus Maria Pârcălăbescu.
Secretarul de stat în MIMMCMA a precizat că mai există o linie de fonduri europene pentru proiecte mari în valoare totală de 31 milioane euro. Aceasta a adăugat că fondurile din această linie vor fi accesate de aproximativ 20 de IMM-uri.
"Au fost 700 de dosare depuse din care, la început au fost respinse 100 de dosare, iar din cele 600 rămase estimăm că vor intra la o analiză finală aproximativ 200 de dosare. Din aceste 200, 20 vor fi declarate câştigătoare", a mai spus Pârcălăbescu.
De asemenea, aceasta a mai precizat că dacă în privinţa celor două linii de fonduri, mai sus amintite, înscrierile au fost sistate, IMM-urile mai pot depune totuşi proiecte în acest an pentru investiţii de până la 250.000 de euro.
Secretarul de stat a precizat că guvernul intenţionează să aprobe o ordonanţă pentru prefinanţarea proiectelor de investiţii. Tot în luna februarie, Ministerul IMM-urilor va semna un acord cu fondul de garantare care va oferi swcrisori de garanţie băncilor pentru creditarea proiectelor întreprinderilor mici şi mijlocii. De asemenea, acestea vor fi contragarantate şi de EximBank.
Vicepreşedintele EximBank, Tudor Bohâlţeanu a spus că banca pe care o reprezintă, în momentul de faţă, poate garanta până la 2.000 de miliarde lei. "Bani avem suficienţi fără niciun efort din partea bugetului", a spus vicepreşedintele EximBank.
În privinţa sprijinirii activităţii de export, secretarul de stat, Maria Pârcălăbescu, a precizat că în perioada 16-26 februarie vor fi mai multe întrevederi cu reprezentanţii ai ministerului şi cu cei 130 de reprezentanţi ai ministerului în ambasadele şi consulatele României pentru a impulsiona relaţiile economice, în special cu ţările emergente (Rusia, China, ţările din America de Sud,etc).
Sursa:NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.