Niţă a declarat că, în cadrul întâlnirii de sâmbătă pe care a avut-o cu premierul Emil Boc, s-a convenit ca Ministerul IMM-urilor să păstreze doar două agenţii în subordine, acest lucru echivalând cu scăderea numărului de posturi de la 680 la 480.
"Am propus o restructurare în care vom rămâne cu două instituţii mari în subordine: Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM). Celelalte vor trece ca direcţii în cadrul ministerului", a precizat ministrul.
Niţă a spus că restructurarea se concretizează în reducerea cu 200 de posturi a schemei de personal şi disponibilizarea a 120-130 de funcţionari.
În schimb, PSD nu este de acord cu o reducere drastică de 20% a personalului bugetar, despre care Niţă a spus că nu a fost niciodată luată în calcul în cadrul Guvernului. Social-democratul a pledat pentru menţinerea locurilor de muncă din sistemul bugetar, chiar şi cu preţul unor diminuări salariale. "Dacă în mod excepţional se va pune problema disponibilizărilor, problema trebuie discutată cu partenerii sociali, cu sindicatele şi cu organizaţiile din administraţia publică locală. Dorinţa noastră este ca aceste lucruri să fie discutate şi în cadrul coaliţiei", a afirmat vicepreşedintele PSD Constantin Niţă.
El a admis că ponderea în PIB a cheltuielilor cu salariile bugetarilor este prea mare, de 8% din Produsul Intern Brut, iar ponderea lor ar trebui limitată la 6-6,5%.
Ministerul IMM-urilor va reduce 200 de posturi şi va păstra două agenţii: ANPC şi OSIM
Publicat la 02.08.2009, 13:31:07
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
