”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) va lansa până la sfârşitul anului 2023 toate apelurile majore de proiecte aferente perioadei de programare 2021-2027, pentru ca proiectele să susţină economia şi creşterea nivelului de trai al românilor. Concret, obiectivele MIPE sunt ca în anul 2025 să fie vizibile în mod cuantificabil primele rezultate ale implementării proiectelor finanţate din fondurile alocate României în perioada de programare 2021-2027. Concomitent, lansarea apelurilor de proiecte va fi corelată cu ţintele de absorbţie, respectiv cu sumele care trebuie solicitate Comisiei Europene spre rambursare în vederea evitării dezangajării fondurilor alocate”, a transmis, marţi seară, MIPE, într-un comunicat de presă.
Potrivit ministrului Marcel Boloş, perioada de programare 2021-2027 pune României la dispoziţie 45 de miliarde de euro din fondurile de coeziune pentru investiţii în domenii de importanţă strategică pentru România, cum sunt infrastructura de transport, cea spitalicească, pentru apă şi apă uzată, managementul deşeurilor, dezvoltare şi regenerare urbană.
”Fără a mai lua în calcul şi finanţările derulate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Trebuie să ţinem cont de natura multianuală a Politicii de Coeziune şi să avem, în sfârşit!, abordarea sinergică prin care corelăm apelurile de proiecte cu ţintele de absorbţie. Avem o şansă istorică pe care nu putem să o ratăm! În acest fel vom preîntâmpina eventualele blocaje care am învăţat din perioadele anterioare de programare că pot apare în implementare, cu impact asupra riscului de dezangajare”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
MIPE anunţă, de asemenea, că evaluarea proiectelor va fi simplificată, pentru ca cele două etape de evaluare (CAE- conformitatea administrativă şi eligibilitatea şi ETF – evaluarea tehnico-financiară) să fie cat mai suple, obţinându-se astfel deblocarea proiectele depuse spre evaluare, care uneori durează şi peste un an de zile.



