Ministerul Mediului nu face derogări de la taxa verde pentru electrocasnice
Publicat la 21.03.2007, 11:07:58
Ministerul Mediului nu intenţionează să facă derogări în privinţa taxei care se aplică pentru reciclarea deşeurilor electrice şi electronice, pentru că responsabilitatea amenajării unor spaţii de colectare selectivă revine exclusiv producătorilor şi autorităţilor locale.
"Este o directivă europeană în acest sens şi noi nu ne-am propus să acordăm derogări, pentru că producătorii şi autorităţile locale ar fi trebuit să îşi ducă până acum la îndeplinire obligaţiile", a declarat, miercuri, ministrul mediului, Sulfina Barbu.
Aceasta a precizat că, deşi Ministerul Mediului şi Administraţia Fondului pentru Mediu au acordat sprijin financiar pentru amenajarea acestor spaţii, numai patru primării au depus proiecte în acest scop.
Astfel, la începutul lunii martie, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Mihai Toti, declarase că doar patru primării au depus proiecte pentru realizarea unor puncte de colectare a deşeurilor electrice şi electronice (DEE), deşi, până la finele anului 2008, rata medie de colectare selectivă a acestora trebuie să fie de patru kilograme pe persoană.
Acesta a explicat că decizia AFM de a iniţia o sesiune specială de finanţare pentru acest gen de proiecte a avut la bază două considerente. "Pe de o parte, România are, potrivit Directivei europene, îndatoriri clare în acest domeniu, iar, pe de altă parte, primăriile au obligaţia să înfiinţeze astfel de puncte de colectare", a explicat Toti.
De asemenea, preşedintele AFM a mai arătat că, deşi autorităţile locale şi-au îndeplinit obligaţia de a delimita terenurile pentru aceste puncte de colectare, "de cele mai multe ori, nu au dotări şi de aceea AFM a venit în sprijinul lor".
Totodată, Mihai Toti a mai explicat că obiectivele stabilite prin normele europene de colectare a patru kilograme de deşeuri electrice şi electronice pe cap de locuitor "dau bătăi de cap multor state europene". De asemenea, acesta a subliniat importanţa pe care o au măsurile de informare şi de conştientizare a cetăţenilor pentru îndeplinirea acestor obligaţii.
Potrivit Hotărârii de Guvern 448/2005 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, rata medie anuală de colectare selectivă a deşeurilor electrice şi electronice este de patru kg/cap de locuitor. De asemenea, actul normativ prevede îndeplinirea unor obiective intermediare. Astfel, până la sfârşitul anului 2006, rata medie de colectare a deşeurilor trebuia să fie de două kg/cap de locuitor, iar la sfârşitul acestui an va trebui să fie de trei kg/cap de locuitor.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
