Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de MIPE, prin intermediul acestor contracte sunt asigurate finanţări pentru următoarele domenii: infrastructura de apă şi canalizare, sanitar, învăţământ, termo-energetic şi al biodiversităţii.
Printre cele mai importante semnate se numără cele semnate cu E-Distribuţie Muntenia SA – în valoare de 55,63 milioane lei, E-Distribuţie Dobrogea S.A – 45,64 milioane lei, Comuna Telciu, judeţul Bistriţa-Năsăud – 33,94 milioane lei, Distribuţie energie electrică România S.A. – în valoare de 28,29 milioane lei, UAT Municipiul Târgu Mureş – 19,89 milioane lei.
”Prin intermediul POIM se asigură finanţarea a peste 1.000 de proiecte, importante pentru oameni, beneficiari, dar şi pentru economia ţării noastre. Întreaga echipă POIM îşi propune ca în perioada următoare să finalizeze cât mai multe proiecte”, a declarat Cristian Roman, secretar de stat.
Concomitent, în luna martie, 6 beneficiari au finalizat implementarea proiectelor finanţate prin POIM.


