money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Ministerul Transporturilor cere 500 mln. euro de la BEI pentru autostrada Bucureşti-Ploieşti

Publicat la 10.04.2009, 16:58:03

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ministerul Transporturilor cere 500 mln. euro de la BEI pentru autostrada Bucureşti-Ploieşti

"În prezent are loc analiza tehnică a proiectelor pentru a se stabili care primeşte finanţare. Este vorba de proiectul de lărgire la patru benzi a centurii Capitalei, autostrada Bucureşti-Ploieşti şi centura Ploieştiului. Noi am cerut 500 de milioane de euro, să vedem cât aprobă şi ei", a declarat, pentru NewsIn, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Dorina Tiron.

Potrivit lui Tiron, compania are şanse pentru o finanţare efectivă numai pentru centura Bucureştiului. "Pentru autostradă nu cred că vor fi de acord (BEI, n.r), nu ne-au dat prea mari speranţe, însă nu cred că o să avem probleme pentru a accesa un împrumut pentru finanţarea centurii Capitalei", a precizat oficialul companiei.

Tiron a spus că fondurile bugetare economisite prin înlocuirea finanţării vor fi îndreptate către reabilitarea şi întreţinerea drumurilor naţionale. "Am primi astfel un balon de oxigen. Sunt foarte multe proiecte pentru care nu avem bani", a adăugat oficialul CNADNR.

O nouă întâlnire pe această temă între reprezentanţii ministerului şi oficialii BEI va avea loc peste două-trei săptămâni.

Autostrada Bucureşti-Ploieşti este împărţită în două tronsoane, fiind finanţată, în prezent, în totalitate de la bugetul de stat. Pe tronsonul Bucureşti-Moara Vlăsiei, în lungime de 19,5 km, lucrează consorţiul italian Pizzarotti/Tirena Scavi, valoarea contractului fiind de 152,8 milioane de lei. Pe tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti, de 42,5 kilometri, lucrează consorţiul românesc UMB Spedition/Pa &Co International/Euroconstruct Trading '98/Com-Axa. Valoarea totală a contractului se ridică la circa 100 de milioane de euro.

La lărgirea la patru benzi a Centurii de Nord a Bucureştiului lucrează consorţiul format din Alpine şi FCC, grecii de la Aktor şi asocierea Romtrade-Jaypart. Lărgirea la patru benzi a Centurii de Sud a Capitalei, proiect în valoare totală de 68.187.062 milioane de euro (fără TVA), va fi realizată de Delta ACM 93 S - Tehnologica Radion-SIRD - Pro Cons XXI, Euroconstruct Trading 98 SRL - Romstrade - Consitrans şi Straco Grup - SCT Bucureşti - Genesis International - OJSC Mostobud - OJSC Altcom -Expert Proiect. Două porţiuni de centură, cele cuprinse între A1 şi DN 7, respectiv între A2 şi DN 2, ambele cu o lungime de circa şapte kilometri, nu au fost cuprinse până acum în proiect.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite