Daniela Nicolescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) a prezidat o întâlnire a Comisiei de Dialog Social cu reprezentanţi ai industriei metalurgice, pentru a discuta despre provocările cu care se confruntă industria în contextul pandemiei COVID-19 şi modul în care ministerul poate să vină în întâmpinarea lor pentru a soluţiona o parte din probleme. La reuniune au participat şi secretarul de stat Dan Dragoş Drăgan, Mirona Daia, director Politici industriale şi competitivitate, Adriana Sârzea, director Piaţa Internă şi reprezentanţi ai Alro, LibertySteel Galaţi, TMK Artrom, TMK Resita, TenarisSilcotub, Donalam Calarasi, dar şi ai Uniromsider.
"Secretarul de stat Dan Dragoş Drăgan a precizat că Ministerulul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru sprijinirea consumatorilor industriali de energie, cu o valoare totală de aproximativ 290 milioane de euro. Primii beneficiari au primit deja banii, iar echipa tehnică din cadrul ministerului a făcut mari eforturi pentru a soluţiona blocajele şi a sprijinit societăţile care au întâmpinat dificultăţi la completarea dosarelor", a precizat ministerul.
Daniela Nicolescu, secretar de stat în cadrul MEEMA, a spus că împreună cu direcţiile de specialitate lucrează la modificări pentru prelungirea termenului de depunere a documentaţiei pentru accesarea schemei de ajutor de stat, de la 7 la 30 de zile.
”Ne dorim să susţinem industria metalurgică şi să întărim piaţa internă, aceasta fiind tendinţa la nivel european. Fiecare stat membru încearcă să încurajeze piaţa internă pentru a sprijini companiile din ţară, mai ales acum, în contextul pandemiei, când toată lumea întâmpină dificultăţi economice. Eu vreau să iniţiez astăzi un dialog pe care să îl continuăm în perioada următoare. Vreau să identificăm împreună soluţii pornind de la propunerile pe care dumneavoastră le aveţi pentru a reduce cât mai mult efectele negative ale acestei crize, dar şi să modurile în care eu şi colegii mei de la Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri vă putem ajuta la nivel legislativ”, a declarat Daniela Nicolescu, secretar de stat MEEMA.



