Premierul Emil Boc a anunţat miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, că s-a stabilit un termen de 30 de zile pentru ca fiecare ministru să prezinte modalitatea în care concepe desfiinţarea, restructurarea sau comasarea agenţiilor guvernamentale.
Emil Boc a mai precizat că miniştrii trebuie să prezinte "evident, restructurările care pot fi operate în interiorul fiecăru minister de resort, având în vedere, pe de o parte, obezitatea birocratică de care suferă administraţia locală, iar, pe de altă parte, necesitatea întăririi performanţei şi a eficienţei modului în care lucrează administraţia publică centrală".
Vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, a declarat luni, după şedinţa coaliţiei, că Guvernul va stabili în această săptămână un calendar al elaborării legii unice de salarizare şi că liderii coaliţiei au stabilit să ceară ministerelor să reducă numărul de agenţii şi companii naţionale.
Flutur a spus că liderii PSD şi PDL au discutat despre elaborarea unui strategii şi a unui calendar de reducere a numărului de agenţii, companii şi societăţi naţionale. Vicepreşedintele PDL a declarat că aceste reorganizări sunt necesare atât pentru reducerea personalului, cât şi pentru ca acestea să devină mai eficiente.





