Secretarul Trezoreriei americane, Timothy Geithner, a declarat recent că reuniunea de astăzi oferă o ocazie pentru continuarea angajamentelor luate în cadrul întrunirii G20 de la Londra. Atunci, liderii statelor membre, care generează 87% din bogăţia globală, s-au obligat să coopereze îndeaproape pentru revenirea creşterii economice şi reformarea instituţiilor financiare.
Oficialul american a mai spus că va insita în faţa partenerilor săi pentru continuarea programelor de susţinere a economiei. Pericolul cel mai mare, în opinia lui Geithner, este ca guvernele să relaxeze eforturile prea devreme. Întrunirea dintre G7 şi G20 ar trebui să permită avansarea reformelor de reglementare, deşi mai mult la nivel naţional, decât internaţional, cred specialişti.
În cadrul ultimei întruniri G7 tot de la Washington, din octombrie, Statele Unite au evitat să ofere sfaturi în ceea ce priveşte o bună guvernare economică, asemenea acţiunilor din trecut. În discursul său din această săptămână, Geithner a recunoscut că Statele Unite, sunt în mare parte responsabile de ceea ce s-a întâmplat şi a adăugat că globalizarea nu a temperat criza.
Oficialul american susţine însă că întreaga lume are nevoie ca economia şi sistemul financiar al Statelor Unite să revină la normal, în timp ce America are nevoie ca restul economiilor să se stabilizeze. Astfel Geithner a făcut un nou apel la creşterea cooperării internaţionale. Aceasta în condiţiile în care FMI a arătat că cel mai plauzibil scenariu indică o scădere a produsului intern brut la nivel mondial cu 1,3% anul acesta, pentru ca în 2010 să crească cu 1,9%.
Citeşte mai mult despre criza financiară internaţională pe www.lumeaincriza.ro
2



