Reuniunea de la Bruxelles vine după ce premierul grec Georgios Papandreou a încercat, săptămâna trecută, să convingă marile puteri că are nevoie de garanţii pentru obţinerea unor credite cu dobândă redusă. Chiar dacă Grecia a anunţat că nu are nevoie de bani, ci doar de sprijin, presa internaţională crede că varianta unui ajutor financiar, de 20-25 de miliarde de euro, este în continuare în atenţia miniştrilor din zona euro.
Şi asta pentru că, în cazul în care ajutorul s-ar mărgini la acorda garanţii pentru creditele luate de Grecia, în caz de neplată, statele europene ar trebui să plătească în locul executivului elen. Publicaţia britanică Guardian a relatat, astfel, citând surse avizate de la Bruxelles, că liderii statelor din zona euro ar fi ajuns la un acord ce prevede finanţarea unui plan de salvare a Greciei prin contribuţii bilaterale, pentru a uşura presiunea asupra monedei unice. Ministrul francez al economiei, Christine Lagarde, a declarat, însă, în Wall Street Journal, că guvernul grec a demonstrat că este credibil, subliniind că "nu s-a aprobat ceva de genul unui plan de salvare şi nici nu s-a căzut de acord, pentru că nu este nevoie de aşa ceva". Potrivit analiştilor, cert este că, în cadrul reuniunii de astăzi, miniştrii de finanţe din zona euro vor analiza planul de reforme anunţat de Grecia, iar semnalul va fi mai mult unul politic şi de susţinere pentru Atena.
Guvernul elen a decis recent creşterea taxelor, inclusiv a TVA-ului şi accizelor, şi a îngheţat salariile în tentativa de a reduce deficitul bugetar cu 2 puncte procentuale, de la nivelul de 12,7 la sută din PIB. Deciziile au determinat un nou val de proteste, Grecia fiind paralizată la finele săptămânii trecute de o nouă grevă generală, a treia de la începutul anului.
Miniştrii de finanţe din zona euro discută astăzi planul de salvare a Greciei (VIDEO)
Publicat la 15.03.2010, 06:18:29
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
