Din cei 17 membri ai Guvernului, 10 au deja experienţă în funcţia de ministru, însă restul au fost cel mult secretari de stat. Mulţi sunt însă, oameni importanţi din PDL şi UDMR. Postul de vicepremier îi va reveni lui Marko Bela, funcţie pe care a deţinut-o şi în Guvernul Tăriceanu. La Ministerul Economiei, îl regăsim pe Adriean Videanu, om de afaceri, fost vicepremier şi primar al Capitalei. Economistul Sebastian Vlădescu se întoarce ca independent la Finanţe, deţinând acest portofoliu şi în cabinetul Tăriceanu.
La Ministerul Muncii este propus Mihai Şeitan, actual secretar de stat şi fost preşedinte al Casei de Pensii. Fost ministru al Industriilor, Radu Berceanu îşi păstrează portofoliul de la Transporturi. Vasile Blaga va ocupa din nou scaunul de la Interne, după ce a mai condus acest minister în perioada 2004-2007. La Externe a fost propus Teodor Baconschi, care este în prezent ambasador al României în Franţa. El a fost secretar de stat în ministerul de Externe în 2005, iar ulterior consilier prezidenţial. Elena Udrea, fosta şefă de cabinet a preşedintelui Băsescu, revine ca ministru pe un portofoliu mai mare al Dezvoltării şi turismului. Independentul Gabriel Oprea a fost propus la Apărare. La Cultură a fost numit, Kelemen Hunor, preşedinte executiv al UDMR şi fost secretar de stat în minister în mandatul lui Ion Caramitru. La Justiţie rămâne Cătălin Predoiu, la Mediu a fost propus Laszlo Borbely, iar Gabriel Sandu revine la Comunicaţii.
Pe listă, mai apar trei nume, fără experienţa fotoliului de ministru. Daniel Funeriu, inginer de meserie şi fost europarlamentar a fost desemnat la Educaţie. Senatorul UDMR Cseke Attila va conduce Sănătatea. El a fost secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, în timpul cabinetului Tariceanu. Un nume mai puţin cunoscut în politică este Mihail Dumitru, nominalizat la Agricultură. Acesta este în prezent expert al Comisiei Europene, responsabil cu dezvoltarea rurală.
Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrarii pe site pentru comentarii. Acum îti poti exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai usor. Comenteaza si tu!
Miniştrii propuşi în Guvernul Boc vor fi audiaţi astăzi în Parlament (VIDEO)
Publicat la 22.12.2009, 04:52:19
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
