După o lungă perioadă de relativă dizgraţie, a revenit în prim-planul politicii abia în perioada guvernării Merkel, când a fost numit mai întâi în fruntea Internelor iar ulterior la conducerea Finanţelor. Iată aşadar că relaţia politicienilor cu lumea afacerilor este pândită de cele mai mari pericole.
Este adevărat că, spre deosebire de fostul preşedinte al Germaniei, Daniel Constantin nu deţinea nicio funcţie publică când a împrumutat banii şi n-a negat nicio clipă datoria faţă de protectorul său.
În precizările pe care le face, ministrul agriculturii susţine că avea posibilitatea, ca administrator al unei firme, să obţină împrumutul pentru construcţia unei case noi de la bancă, dar că Dan Voiculescu l-a împrumutat el însuşi, cu multă prietenie.
Se înţelege, în condiţii mult mai avantajoase: ”Contractul de împrumut – explică pe blog Daniel Constantin – expiră în anul 2016-2017, putând fi prelungit oricând după această dată, precum poate fi rambursat în rate egale sau în orice altă formă, în funcţie de posibilităţi”.
Între prieteni este un gest frumos, dar între colaboratori politici este un semnal de alarmă. Căci, aşa cum scria Niccolo Machiavelli, pentru a păstra loialitatea colaboratorului său, „principele trebuie să-i acorde onoruri, să-l facă bogat, să-l îndatoreze faţă de el, fără ca el să-şi dea seama că fără principe n-ar putea să existe”.
Aşadar, ca să risipească toate suspiciunile, ministrul Daniel Constantin ar trebui să restituie pe dată creditul datorat. La fel cum a încercat Christian Wulff în secret, Daniel Constantin ar trebui, de astă dată în văzul lumii, să stingă, cu un credit obţinut de la bancă, datoria către binevoitorul său prieten.
