Ministru PSD care nu a semnat moţiunea: Le datorăm SCUZE cetăţenilor
Publicat la 21.06.2017, 08:33:40
"Nu am semnat Moțiunea de Cenzură. Asta nu înseamnă că nu-mi voi face datoria față de partidul din care fac parte, deși nu ard de nerăbdare să-mi dau un nemeritat vot de blam, ca o umilință publică. Trebuie să ieșim însă dintr-o criză absurdă, care ne-a făcut mult rău, atât PSD, ca partid, cât și cetățenilor. Cetățeni cărora le suntem datori scuzele noastre. Partidul, aflat pe muchie de cuțit, după ce a câștigat meritat alegerile parlamentare, are nevoie de o șansă de a se reabilita în fața românilor, continuând aplicarea programului de guvernare, după o analiză serioasă și profesionistă a cauzelor și consecințelor acestei crize", scrie ministrul Culturii din Guvernul Grindeanu.
Un apropiat al lui Ion Iliescu, Vulpescu mai adaugă că "nu putem să folosim tot felul de pretexte pentru a-i elimina pe unii, din motive care țin de nesupunerea față de lider".
"Ceea ce trebuie să ne îngrijoreze este ce va fi după votul pentru Moțiunea de Cenzură. Depinde ce vrem cu adevărat: participăm toți la reconstrucția încrederii în partid, sau vor fi oameni care vor profita de criză pentru a lansa proiecte politice personale, lipsite de orizont, cum s-a mai întâmplat? Este misiunea liderului PSD să găsească un consens privitor la viitorul partidului, să netezească asperitățile", completează Ionuţ Vulpescu.
Postarea, integral AICI.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
Luca Niculescu intră direct în miezul crizei: prețuri, energie, economie și banii statului

Politic
Luca Niculescu vrea OCDE în programul de guvernare: „Reformele bune se fac pe baza datelor și a realității din teren”

Politic
Luca Niculescu, povestea de familie a premierului desemnat- averea confiscată în comunism, legăturile cu Brătienii și cei opt ani de muncă forțată ai bunicului

Politic
Nicușor Dan îl desemnează pe Luca Niculescu premier. „Este momentul să construim”

Politic
