"În sectorul porcin, suntem în situaţia de a putea reintra în perioada următoare pe piaţa externă. Este vorba de a începe exportul de carne de porc, ceea ce e extrem de important pentru cei care investesc în economia rurală românească. La păsări, la fel. În perioada următoare, probabil vom avea discuţii pentru deschiderea unor pieţe externe, pentru acreditarea unor abatoare pe care le avem, astfel încât să poată fi exportată carnea de pasăre din România pentru Est şi Vest", a declarat ministrul.
El a adăugat că statul român face eforturi ca să fie păstrate unele măsuri de susţinere a celor două sectoare.
"Facem eforturi şi am apelat inclusiv şi la domnul preşedinte (Traian Băsescu - n.r.) ca, în discuţiile cu FMI, să păstrăm sistemele de măsuri pe care le-am considerat oportune pentru sectorul de suine şi păsări, rezultate, de altfel, tot din discuţiile cu organizaţiile profesionale. Acolo am găsit un sistem de măsuri de susţinere bazat pe bunăstare, pentru că altfel veneam în contradicţie cu măsurile pe care ne dă voie să le luăm, din 1 ianuarie 2010, CE. Sunt obiecţii ale FMI, dar măsurile propuse de noi sunt absolut necesare ca să se constituie într-o bază de pornire, dar mai ales de dezvoltare a celor două sectoare", a declarat Tabără. Citeşte mai mult pe www.mediafax.ro
Ministrul Agriculturii: România va începe să exporte carne de porc şi de pasăre
Publicat la 30.10.2010, 12:38:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
