În cadrul reuniunii Consiliului Miniştrilor din 23 septembrie, Preşedinţia Lituaniană doreşte găsirea unei soluţii pentru finalizarea pachetului de reformă PAC, astfel încât să se poată atinge un acord în cadrul trialogului cu Parlamentul European în legătură cu aspectele ce ţin de viitoarea perspectivă financiară, informează rnews.ro.
În acest sens, din perspectiva Parlamentului European au rămas deschise subiectele privind Pilonul I – degresivitatea plăţilor directe (plafonarea) şi din Pilonul II – ratele de cofinanţare.
Având în vedere aspectele care vor fi puse în discuţie şi pentru care se va solicita miniştrilor agriculturii o eventuală revizuire a mandatului adoptat în Consiliul din iunie, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România, Daniel Constantin, va susţine creşterea cofinanţării comunitare de la 75% la 85% aplicată în zonele mai puţin dezvoltate (eligibilitate întreg teritoriul României, cu excepţia judeţului Ilfov) având în vedere impactul pozitiv asupra bugetului naţional, şi în ce priveşte degresivitatea plăţilor directe – menţinerea mandatului din iunie, respectiv un procent de reducere de 5% pentru sumele de peste 150.000 de euro.
Citeşte aici mai multe



