Noul ministru al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Nicolae Bode, a declara că joi va avea loc la Bruxelles o discuţie legată de ajutorul de stat acordat CFR Marfă, care are nevoie de o reorganizare.
„Suntem într-o situaţie extrem de critică. Avem mâine, prin Consiliul Concurenţei, o discuţie la Bruxelles cu privire la acel ajutor de stat de 363 milioane euro acordat, conversia datoriilor în acţiuni în momentul privatizării. Compania este pe pierderi, 148 milioane în 2018 şi în 2019 are pierderi planificate de 95 milioane lei. Nu a fost reevaluat patrimoniul. În momentul în care a fost evaluat era undeva la 4,5 miliarde lei, dar nu aş spune că această companie nu valorează mare lucru, ca să nu fiu mai rău în exprimare, pentru că această companie are 907 locomotive, sigur, lucrează 400, are 30.000 de vagoane, operează cu 13.000. Dar să vedem ce se întâmplă şi cu plăţile pe care le au de făcut pentru taxa de utilizare a infrastructurii”, a spus Bode.




