”Am în vedere modificarea OUG 114 pentru producătorii pe cărbune. Am fost la Târgu Jiu şi am discutat cu oamenii de acolo. Acolo compania nu este profitabilă, este la o limită şi nu datorită situaţiei energetice a României, ci datorită certificatelor de carbon (CO2). Certificatele au fost introduse, aşa cum spun englezii foarte frumos, phase out cărbunele, adică pentru a elimina producţia de cărbune. Noi nu ne putem permite chestia aceasta. Îmi pare rău, România nu îşi poate permite chestia aceasta şi în strategia energetică scrie foarte clar. Mai mult, cred că aţi constatat că au fost nişte chinezi să negocieze noi unităţi", a spus ministrul Energiei, aflat într-o vizită la șantierul viitoarei centrale electrice Romgaz de la Iernut.

 

Oficialul Guvernului spune că doreşte modificarea OUG 114/2018, zisă a lăcomiei, în sensul exceptării de la plată a producătorilor de cărbune, "aşa cum sunt exceptaţi producătorii de energie termică pentru oraşe". "Ne vom strădui sa eliminăm taxa de 2% din cifra de afaceri pentru companiile care produc energie pe bază de cărbune", a spus Anton Anton. În opinia sa, măsura este justificată în condițiile în care Complexul Energetic Oltenia, de exemplu, este obligată să plătească certificate de dioxid de carbon, care sunt foarte scumpe, și care reprezintă peste 30% din costul de producție al energiei pe bază de cărbune.

 

"La cei de la CEO (Complexul Energetic Oltenia, n.r.) certificatele CO2 reprezintă 40% din costul de vânzare al energiei, la niciunul din producători nu se întâmplă asta. Haideţi să îi ajutăm pe cei care sunt în suferinţă, asta este analiza pe care am făcut-o noi", a afirmat ministrul.