„Eu am văzut că presa spune ”eşec”. Nu e un eşec, infrastructura e în construcţie. O parte a ei livrează rezultate, încă nu a fost instalată componenta Gamma, ultima parte din proiect, dar ea va fi instalată. A fost livrată parţial de compania Vega”, a declarat, joi , pentru News.ro,, ministrul Cercetării, Ciprian Teleman.
Teleman a explicat şi la ce se referă atunci când a vorbit despre „neîncredere apărută între parteneri” în etapele finale ale proiectului.
„Mă refer la parametrii pe care infrastructura contractată trebuia să-i furnizeze, pe de o parte, pe de altă parte la neîncredere privind capacitatea echipei de proiect de a încheia proiectul la timp. De toate părţile am remarcat că a existat neîncredere: şi din partea furnizorilor, şi a beneficiarilor. De acum înainte noi avem un rol activ pentru a recâştiga această încredere, derulând etapele proiectului până la capăt, adică până în mai 2023, şi livrând proiectul în parametri şi, de asemenea, demersuri pentru ca România să devină membru al Consorţiului”, a adăugat ministrul Cercetării.
Ciprian Teleman a explicat şi că decizia privind excluderea României a fost luată din luna februarie, iar abia acum a fost comunicată în Jurnalul european.


