Ministrul Comunicaţiilor afirmă că mii de angajaţi ai Poştei Române vor fi preluaţi de alte firme
Publicat la 23.05.2008, 14:24:00
Ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Karoly Borbely, a declarat, vineri, la Târgu Mureş, că peste 2.000 de angajaţi ai Companiei Poşta Română vor fi transferaţi, în cadrul unui proces de restructurare, către firmele care lucrează cu compania.
"Există şi propuneri de disponibilizare, dar maximum 2.000 de oameni, nu că vor fi disponibilizaţi, ci vor fi preluaţi de firmele care lucrează cu Poşta, pentru eficientizarea activităţii. Deocamdată anul acesta nu văd decizii majore prin care să afectăm salariaţii din Poşta Română”, a spus Borbely, citat de corespondentul NewsIn.
Ministrul a precizat că acum în Poşta Română există aproape 36.000 de angajaţi. “Există un program de restructurare. Aceasta înseamnă că a fost semnat un contract cu compania Roland Berger, o companie de consultanţă străină, care ne-a prezentat care ar fi, în următorii doi ani, cei mai importanţi paşi pe care trebuie să îi facem pentru a pregăti această companie, pentru a elimina acele mici probleme care există în astfel de companii şi pentru a o aduce la un anumit standard care să corespunde cerinţelor actuale”, a spus ministrul.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





