Despre discuţiile de la Palatul Victoria, ministrul Daniel Cadariu a afirmat că a participat luni, la o întâlnire lungă, de aproape cinci ore, pentru a dezbate această Ordonanţă de modificare a Codului fisca şi unde au fost reprezentanţi de la marile firme, micropîntreprinderi, IMM-uri, reprezentanţii sindicatelor şi formelor asociative din administraţie.
”S-au exprimat opinii, e o perioadă în care încă se mai rafinează forma finală a Ordonanţei. Ţinta este ca ea să fie adoptată la sfârşitul acestei săptămâni într-o şedinţă de guvern specială”, a spus ministrul Turismului.
Am colectat puncte de vedere din partea tuturor formelor asociative, a fost un punct de vedere, dar cu referire strictă de creşterea a TVA de la 5 la 9%”, a afirmat Cadariu despre opiniile celor din turism.
Întrebat dacă ar trebui majorat TVA-ul, ministrul a arătat că, ”dacă discutăm la nivel global, ar fi o măsură bună, mai ales într-o situaţie normală, pentru că din principiu, orice excepţie de la regula generală distorsionează piaţa”.



