Şeful diplomaţiei române pleacă luni la Beijing, după ce recent declarase că, în special cu ţări precum China, India, Coreea de Sud, care reprezintă zone cu un potenţial economic imens, România îşi doreşte încheierea de parteneriate puternice în plan economic.
De altfel, România a înregistrat în 2008 un deficit comercial în relaţia cu China de 2,237 miliarde euro, de 23,3 ori mai mare decât în 2000, pe fondul majorării importurilor de peste 12 ori, în timp ce exporturile au urcat cu mai puţin de trei sferturi în acelaşi interval, potrivit informaţiilor Eurostat.
Astfel, România a exportat în 2008 pe piaţa chineză produse în valoare de 160 milioane euro, cu 72% mai mult decât în 2000, în timp ce, la nivelul Uniunii Europene (UE), exporturile către China au crescut de peste 3 ori în 2008 faţă de 2000, până la 78,4 miliarde euro. Importurile României din China s-au cifrat anul trecut la 2,397 miliarde euro, în creştere de 12,7 ori faţă de 2000, iar la nivelul UE, acestea au sporit de 3,3 ori, la aproape 248 miliarde euro, conform Eurostat.
Şi Traian Băsescu a vorbit cu ocazia învestirii lui Cristian Diaconescu în funcţia de ministru de externe despre un "rateu" în relaţia cu China. "Nu ezit să vă spun de rateul major în relaţia economică cu China, după ce relaţia politică este de o valoare excepţională. Lipsa de acţiune a structurilor guvernamentale, după ce relaţia la cel mai înalt nivel s-a stabilit, efortul de echilibrare a balanţei între cele două ţări a fost un lucru care rămâne o neîmplinire, nu a MAE, dar a structurilor guvernamentale în general", a punctat Băsescu.
Traian Băsescu a mai amintit, în contextul rolului pe care îl au diplomaţii în promovarea economiei româneşti, de parteneriatul strategic cu Coreea de Sud şi China.
"Parteneriatul strategic cu Coreea de Sud trebuie să înceapă să se manifeste. Acest parteneriat aduce avantaje investiţionale clare României. Rolul diplomaţilor, ca şi al misiunilor economice de pe lângă ambasade, trebuie să fie cel care să producă deschiderile practice, după ce cele politice s-au făcut", a explicat preşedintele.
În 2009, la 5 octombrie, România va sărbători 60 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice cu China. Ministerul de externe atrage atenţia, pe site-ul său, că "în ultimii ani au fost realizate vizite şi contacte la cel mai înalt nivel, care au asigurat menţinerea unui dialog politic activ, conectat la priorităţile agendelor naţionale şi dedicat actualizării sistematice a programelor bilaterale de schimburi şi cooperare".
Vizite la nivel de preşedinte al României au avut loc în China în 1991, 1994, 1997, 2003, ultima vizită fiind efectuată de Traian Băsescu în 2006. Şeful statului chinez a vizitat România în 1996 şi 2004, prilej cu care preşedinţii celor două ţări au semnat Declaraţia Comună a României şi a Republicii Populare Chineze privind stabilirea unui parteneriat amplu de prietenie şi cooperare.
Un alt aspect important în relaţia cu China este faptul că această ţară va găzdui în 2010 evenimentul de mare anvergură Expoziţia Mondială Shanghai 2010.
Participarea României la Expo 2010 este coordonată de secretarul de stat din MAE Ferdinand Nagy, comisarul general pentru Expoziţii Mondiale. Nagy a declarat în martie, într-un interviu pentru NewsIn, că bugetul alocat participării României era de 20 de milioane de lei (circa 5 milioane de euro), expoziţia reprezentând o "extraordinară oportunitate ca o ţară să îşi promoveze interesele", inclusiv cele economice, pentru că atrage investiţii din China spre România şi îmbunătăţeşte relaţiile economice cu spaţiul asiatic.
România va fi reprezentată la evenimentul de mare anvergură printr-o construcţie de forma unui măr, numită "Greenopolis", pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi. "Mărul" va fi o construcţie pe cinci nivele, care va cuprinde zone indoor şi outdoor şi spaţii multifuncţionale, inclusiv studiouri virtuale.
Presa chineză a relatat deja că lucrările la pavilionul României au şi început, după ce, la sfârşitul lunii trecute, Ministerul român de Externe a atribuit companiei chineze Shanghai Zhongyuan Construction Group un contract de aproape 2,5 milioane euro pentru proiectarea, execuţia, amenajarea şi demolarea pavilionului României la Expoziţia Mondială.
Ministrul de Externe se duce luni în China pentru a consolida colaborarea economică bilaterală
Publicat la 06.09.2009, 14:10:03
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



