Florin Cîţu spune că "ministrul de Finanţe a fost contrazis", după ce Adrian Câciu anunţa că "nu este cazul" să vorbim de inflaţie de două cifre, cu o zi înainte ca aceasta să depăşească 10%.
Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, care spunea luni seara că nu va fi inflație de două cifre în martie, a fost contrazis, afirmă președintele Senatului, Florin Cîțu, după ce INS a anunțat o inflație de 10,2% în martie: „Cred că e important ca Partidul Național Liberal să se întoarcă la liberalism”.
ALERTĂ! Inflația a trecut pragul de 10%, pentru prima dată în ultimii 18 ani
„Eu mă uit la ce comunică guvernul și aseară înțeleg că ministrul de Finanțe spunea că nu va fi inflație de două cifre în martie. Azi a fost contrazis”, spune președintele Senatului, Florin Cîțu, fost lider PNL.
El pledează pentru soluții liberale în activitatea guvernamentală.
„Am administrat pe economie în cea mai mare criză din ultima sută de ani, împreună cu colegii mei din Partidul Național Liberal și am găsit soluții. Cred că e important ca Partidul Național Liberal să se întoarcă la liberalism, la soluții liberale și veți vedea că atunci va funcționa. Să avem mai mult curaj să impunem măsuri liberale”, conchide fostul premier.
"Ministrul de Finanţe a fost contrazis". Câciu anunţa că "nu este cazul" să vorbim de inflaţie cu două cifre
Publicat la 12.04.2022, 10:38:20
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
România, 110 zile fără guvern cu puteri depline
Politic
Nicușor Dan pleacă la New York. Președintele României va susține un discurs la ONU

Politic
Oana Țoiu, mesaj la CNN despre apărarea Ucrainei: „Nu facem suficient”

Politic
Legea salarizării intră în linie dreaptă. Proiectul care ar trebui să respecte PNRR și constrângerile bugetare, pe masa partidelor

Politic
