money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareSorin Simon

Ministrul de Finanţe: Este o plăcere să vii la BNR. Domnul guvernator ne spune ce avem de făcut

Publicat la 28.10.2011, 12:01:13

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ministrul de Finanţe: Este o plăcere să vii la BNR. Domnul guvernator ne spune ce avem de făcut
Urmărește money.ro pe Google News

"E o plăcere să vii la Banca Naţională, e o gazdă foarte bună şi domnul guvernator ne spune lucruri bune şi ce avem de făcut", şi-a început discursul Ialomiţianu la conferinţă găzduită de BNR, scrie MEDIAFAX.

Ministrul Finanţelor a continuat spunând că politicile guvernamentale trebuie să ţină cont de semnalele de pe pieţele interanţionale. şi în acest context, a pus problema acordării mai multor facilităţi fiscale şi creşterea investiţiilor pentru sprijinirea mediului de afaceri.

"Se pune întrebarea dacă Guvernul României putea să ia aceste măsuri sau nu. Tot timpul se discută la nivel european în întâlnirile Ecofin despre consolidarea fiscală, iar în funcţie de spaţiul fiscal să iei măsuri de relansare economică. România nu a fost pregătită în momentul în care au început să apară efectele crizei, avea deficit rexcesiv de 5,4% (în 2008 - n.r.), sistemul de cheltuieli curente era nesustenabil, înregistram dezechilibre macroeconomice, companiile nu erau restructrurate şi aveam probleme în sănătate şi sistemul social", a mai spus Ialomiţianu, citat de MEDIAFAX

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite