Potrivit oficialului, citat de Mediafax, documentaţia pentru licitaţia de lucrări a fost trimisă către SEAP.
Întrebat care este motivul pentru care Ministerul Dezvoltării a redus bugetul alocat pentru lucrările de la Cazinou, din acest an, de la 10 milioane de lei la 7 milioane de lei, ministrul de resort a răspuns: "Fiind vorba de lucrări în primul semestru şi nefiind gata procedurile decât la sfârşitul primului semestru nu avea rost să ţinem banii acolo. Bineînţeles că vom aloca orice sumă va fi nevoie pentru reabilitarea Cazinoului".
Cristian Petrescu a dat asigurări că acest monument reprezintă în continuare o prioritate pentru ministerul pe care îl conduce.
În mai 2011, primarul Radu Mazăre anunţa că doreşte să vândă Cazinoul din Constanţa, după ce a încetat contractul cu firma care concesionase acest obiectiv, în urmă cu patru ani. Contractul dintre Primăria Constanţa şi Queen Investments SRL, încheiat în anul 2007, prevedea concesionarea Cazinoului pe o perioadă de 49 de ani, cu drept de prelungire, municipalitatea Constanţa urmând să primească anual 140.000 de euro.



