Ministrul Economiei, Florin Spătaru, şi Luc Van den Hove, Preşedinte şi CEO al IMEC, au semnat joi,, la Leuven, Belgia, Scrisoarea de Intenţie de stabilire a cooperării dintre Ministerul Economiei şi IMEC, privind cercetarea în domeniul semiconductorilor, în contextul punerii în aplicare a Legii europene privind cipurile (European Chips Act).
„Evenimentul de astăzi de la Leuven demonstrează încă o dată dorinţa mea, în calitate de ministru al Economiei, dar şi interesul Guvernului României, pentru dezvoltarea pas cu pas, în ţara noastră, a unei capacităţi de producţie de semiconductori. Scrisoarea de intenţie pe care am semnat-o cu IMEC este primul pas pe care îl facem pentru o colaborare durabilă, pe termen lung, în sectorul tehnologiilor avansate cu semiconductori, cu unul dintre cele mai mari centre de cercetare din domeniu. Parteneriatul nostru este o dovadă a oficializării unui demers discutat încă de la începutul anului, când am vizitat pentru prima dată unităţile IMEC din Leuven şi am văzut ce înseamnă o activitate integrată în industria de nanotehnologie şi sisteme de semiconductori. România nu trebuie să rateze începutul unuia dintre cele mai ambiţioase exerciţii europene de adaptare la industria viitorului. Trebuie să dezvoltăm acest segment industrial strategic la nivel european, în viitorul apropiat”, Florin Spătaru, ministrul Economiei.
Parteneriatul dintre Ministerul Economiei şi IMEC vine în contextul în care România are expertiză în domenii precum semiconductori şi senzori auto, precum şi o tradiţie universitară solidă în domeniul ingineriei şi ştiinţei.
„Criza europeană a materialelor critice sau a semiconductorilor, poate deveni o oportunitate de investiţie în România. Avem o forţă de muncă tânără, entuziastă şi conectată la noile tehnologii, dar trebuie să îi motivăm să rămână în ţară prin crearea unei infrastructuri solide pentru acest sector industrial”, a spus ministrul Economiei.



