"În momentul de faţă, în Ministerul Economiei, este finalizată Strategia pentru Turism. În vechiul Minister al Turismului zăcea într-un birou o strategie bună făcută de Banca Mondială, care a fost acoperită de praf. Am luat-o, ne-am uitat pe ea, o adaptăm la ceea ce se întâmplă şi veţi vedea în perioada următoare o strategie de turism care ne va permite dezvoltarea turismului în România, începând cu anul viitor. Nu putem vorbi de turism decât în perioade normale. Eu sper să ajungem la normalitate cât mai repede şi începând cu vara anului viitor România să revină la normalitate şi turismul să revină la normalitate. Pierderile sunt incomensurabile, sunt şi pe orizontală, este foarte greu să le spui, când vorbim de industria turismului, vorbim şi de tot ce este conect cu turismul. Este foarte greu să vă spun cât pierde România", a declarat miercuri ministrul Virgil Popescu.
El mai spune că turismul este foarte important, un lucru din care România poate să câştige foarte mult şi care are un potenţial enorm de creştere.
"Turismul este foarte important, şi, după părerea mea, un lucru din care România poate să câştige foarte mult şi care are un potenţial enorm de creştere. Evident că merge în paralel şi cu infrastructura. Nu poţi avea un turism performant fără o infrastructură performantă şi de aceea merg mână în mână. Industria turismului, industria HoReCa, a fost cea mai lovită în această pandemie, iar lucrurile care s-au făcut pentru industria HoReCa, o parte din ele le-am amintit. Vorbim de ajutor pentru capital lucru, programul Electric-Up, mai nou şi de schema de ajutor de stat prin care toată industria HoReCa beneficiază de 20% din pierderea cifrei de afaceri, aferentă diferenţei dintre anul 2020 şi 2019, schemă pe care am notificat-o chiar astăzi Comisiei Europene, pentru aprobare. Este o industie care ne poate ridica foarte mult şi care îmi este foarte dragă. Şi nu de un minister duce lipsa, nu de faptul că nu există un Minister al Turismului, ci de oameni implicaţi. Iar Direcţia Generală Turism din Ministerul Economiei este foarte implicată", a mai spus ministrul.
El a amintit că recent, a fost lansată Ruta culturală a Bisericilor de Lemn din România, cu 10 biserici de lemn din Bihor, 13 din Cluj, peste 100 biserci şi mânăstiri din Maramureş, 10 din Satu Mare, 16 din Suceava, alte 16 din Neamţ şi 2 din judeţul din care provine, Mehedinţi.


