money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareMoney.ro

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui: Am depus plângere penală in rem la DNA legată de suspiciuni de corupţie cu privire la înscrierile în platforma de granturi acordate IMM-urilor

Publicat la 18.02.2021, 09:32:51

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui: Am depus plângere penală in rem la DNA legată de suspiciuni de corupţie cu privire la înscrierile în platforma de granturi acordate IMM-urilor
Urmărește money.ro pe Google News

”În momentul în care am aflat că există suspiciuni legate de unele înscrieri în platformă, am anunţat imediat. Când vezi că există o problemă, trebuie s-o anunţi. Am cerut oprirea accesului la platformă şi am emis un comunicat legat de această acţiune în aceeaşi zi. Lucrurile acestea sunt verificabile în presă şi în arhiva de comunicate a Ministerului. Am arătat foarte transparent toate problemele şi am depus inclusiv o plângere penală in rem la DNA legata de suspiciuni de coruptie in acest caz, de comun acord cu domnul premier, Florin Cîţu”, afirmă Năsui, precizând că a luat act de anunţul preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, privind intenţia de a depune o moţiune împotriva sa.

Claudiu Năsui consideră că nu este nicio problemă că a avut cont pe platforma de granturi acordate IMM-urilor (Măsura 3).

”Zilele în care am accesat-o au fost 29 de decembrie si 31 decembrie, înainte să fi fost vreo informaţie relevantă pe ea. Asadar, nici vorba de intervenit într-o procedură de selecţie. Pentru că vreau să fiu 100% transparent şi pentru că asta vreau să se întâmple şi cu administraţia din România, am cerut la STS log-ul accesului pe platformă aferent contului meu. În cazul in care PSD depune moţiunea, voi prezenta în Parlament log-urile puse la dispoziţie de STS”, menţionează ministrul.

El explică faptul că a vrut să vadă fiecare pas din procedura de înscriere a IMM-urilor şi să o optimizeze, motiv pentru care a folosit platforma de câteva ori în două zile.

”Am urmărit să măresc ritmul de evaluare. Ca dovadă, ritmul de procesare a crescut ulterior eficientizării platformei de la 90 de dosare pe zi la peste 800 pe zi”, susţine ministrul.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat miercuri seară că PSD va depune moţiune împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui, acuzându-l pe acesta că ”a avut cont de administrator şi a putut să intervină” în procedura de alocare a ajutoarelor financiare din fonduri europene pentru întreprinderile mici şi mijlocii. ”Eu mă mir că nu a descins DNA-ul într-un astfel de caz, când vorbim de bani europeni şi de o sumă atât de mare şi de 27.000 de companii care au fost blocate să aibă acces la acest program”, a afirmat liderul social-democrat.

 

 

Articole înrudite

Cele mai citite

  1. 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
  2. 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
  3. 3Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
  4. 4Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
  5. 5Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley

Newsletter zilnic money.ro

Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată