„Dialogul s-a concentrat asupra stadiului şi perspectivelor dezvoltării relaţiilor economice dintre România şi Ungaria, în contextul recuperării economice de după pandemie şi al interesului reciproc pentru susţinerea unui climat de afaceri favorabil pentru companiile din cele două ţări.
Cei doi miniştri au apreciat dinamica relaţiilor economice dintre România şi Ungaria. Cu schimburi comerciale anuale ce depăşesc 9 miliarde euro, Ungaria este a 4-a piaţă ca mărime pentru exporturile româneşti şi a 3-a sursă a importurilor româneşti. De asemenea, au investit în România peste 14.000 companii din Ungaria, cu un capital social ce totalizează cca. 1,4 miliarde de euro. Pe de altă parte, 7.700 companii româneşti au investiţii în Ungaria în valoare totală de cca. 278 milioane euro.
Pe parcursul discuţiei au fost prezentate programele acordate de cele două ţări pentru sprijinirea mediului de afaceri în vederea depăşirii crizei economice provocate de pandemie, cu accent pe cele menite să conserve locurile de muncă şi să crească competitivitatea companiilor în mediul internaţional de investiţii”, arată un comunicat de presă al Ministerului Economiei.
Conform sursei citate, ministrul Năsui şi-a exprimat determinarea de a facilita în continuare accesul investitorilor maghiari pe piaţa românească prin accelerarea debirocratizării şi asigurarea unui cadru legislativ predictibil, favorabil iniţiativelor antrenoprenoriale, fiind deschis la un dialog cu reprezentanţii investitorilor în vederea identificării şi apoi a rezolvării unor eventuale probleme birocratice/administrative ce îngreunează dezvoltarea afacerilor în ţara noastră.



