"Aseară le-am finalizat (normele, n.r.), eu mi-am dat ok-ul pe ele, am discutat şi cu Ministerul de Finanţe, vor fi puse publice azi pe site-ul Ministerului Energiei şi vor fi trimise şi spre avizare şi către celelalte ministere. Îmi doresc să le terminăm săptămâna aceasta pentru ca şi furnizorii să aibă o perioadă de timp să îşi adapteze sistemul informatic, iar Ministerul de Finanţe va elabora probabil instrucţiuni cu privire la normele contabile pentru furnizori, pentru producători, pentru cei care participă la această schemă de plafonare”, a spus ministrul, la conferinţa Focus Energetic.
Ministrul Energiei a publicat miercuri în dezbatere publică proiectul de Ordin pentru aprobarea procedurii şi termenelor de decontare a sumelor aferente schemei de compensare, documentele în baza cărora se realizează decontarea, precum şi alte măsuri necesare aplicării prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.118/2021 privind stabilirea une i scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021 - 2022.
Schema de sprijin ar avea un impact de 3 miliarde de lei în bugetul de stat pentru această iarnă, dar calculul exact îl va face Ministerul de Finanţe, a afirmat oficialul.
”Din punct de vedere al stocurilor, Sistemul Energetic Naţional este în regulă, stocurile sunt în parametri, atât stocurile de gaze natuale din depozite, cât şi stocul de cărbune din termocentrale sunt exact în limitele programului de iarnă”, a adăugat el.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat pe 29 octombrie legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022. Vor beneficia de această facilitate de plafonare a facturilor, pe lângă consumatorii casnici, şi spitalele, şcolile, grădiniţele, cabinetele medicilor de familie, organizaţiile neguvernamentale, bisericile şi întreprinderile mici şi mijlocii. Prevederile noii legi vor intra în vigoare de luni, 1 noiembrie.

