“Şi în cursul anului trecut am făcut aceste demersuri pentru sistemul de sănătate, aprobând, din câte îmi aduc aminte, patru mii de posturi pentru Ministerul Sănătăţii şi o mie de posturi pentru autorităţile publice locale. Acum la nivelul Ministerului Finanţelor, Memorandumul de la Ministerul Dezvoltării Regionale, care răspunde de reţeaua de unităţi sanitare, este elaborat. Sunt 5.000 de posturi care sunt solicitate pentru a fi scoase la concurs. Aşteptăm şi Memorandumul de la Ministerul Sănătăţii şi domnul prim-ministru va decide în şedinţa de Guvern demersurile care trebuiesc făcute mai departe şi sigur problema aceasta probabil se va rezolva în cursul acestei săptămâni”, a afirmat Marcel Boloş, luni, într-o conferinţă de presă.
El a menţionat că în situaţia în care este nevoie de posturi suplimentare se va încerca soluţionarea tuturor solicitărilor care vor veni de la minister.
“Trebuie să precizez că de la intrarea în vigoare a Ordonanţei 115, principiul un post eliberat, un post scos la concurs, adică pentru tot sectorul public, este valabil fără memorandum, iar pentru acele situaţii în care este nevoie de posturi suplimentare, cu justificarea corespunzătoare şi în acest an, pe acelaşi mecanism, vom încerca să soluţionăm toate solicitările care vor veni de la minister. Este un an greu, cu o ţintă de deficit bugetar pe care ne-am asumat-o şi cu angajamentele pe care le avem faţă de Comisia Europeană prin Programul de convergenţă”, a explicat ministrul Finanţelor.
Marcel Boloş a fost întrebat despre faptul că în Sănătate sunt mii de posturi care se cer deblocate.
“Cinci mii, din câte ştiu, sunt în Memorandumul de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi aşteptăm… În cursul acestei săptămâni va fi analizat memorandumul care vine cu aceste solicitări. (…) În şedinţa de Guvern din această săptămână se va lua în discuţie şi aici domnul prim ministru decide. Noi când am bugetat cheltuielile de personal, că totuşi discutăm de un buget pentru cheltuielile de personal pe anul 2024, care depăşeşte 120 de miliarde de lei. Fiecare dintre ministerele de linie ştiu că au această obligaţie să se încadreze în cheltuielile de personal pe care şi le-au bugetat, iar legea responsabilităţii fiscal-bugetare aşa spune, cu subiect şi predicat, că respectarea încadrării în cheltuiala de personal este în răspunderea ordonatorului de credite bugetare”, a precizat Marcel Boloş.
Ministrul Finanţelor: Memorandumul de la Ministerul Dezvoltării Regionale, care răspunde de reţeaua de unităţi sanitare, este elaborat. Sunt 5.000 de posturi care sunt solicitate pentru a fi scoase la concurs
Publicat la 08.01.2024, 15:13:02
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
