„E adevărat, dar birocraţia e a noastră nu a Comisiei (Europene – n.r.). Birocraţia este făcută de sistemul românesc, nu de Comisie. (...) Nu trebuie să aducem firme din Polonia, nici politicieni, trebuie pur şi simplu să mergi pe un model verificat care ai văzut că dă rezultate. Noi ne-am făcut lucrurile astea”, a afirmat noul ministru al Fondurilor Europene.
Dan Vîlceanu afirmă că birocraţia „nu e ceva nou, numai legat de fonduri europene” ci este specifică şi altor domenii în România, „pentru că aşa a decis legiuitorul în România”.
„Nu e legat strict de bani europeni, aşa ştim noi să facem lucrurile, aşa funcţionează statul român. A funcţionat, cel puţin”, adaugă ministrul.
Referitor la decalajele în ceea ce priveşte dezvoltarea între unele zone ale României şi altele, ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene arată că nimeni nu a „pompat” fonduri în unele zone în detrimentul altora.


