”Germania este pregătită pentru noi sancţiuni, inclusiv un embargo asupra petrolului”, a declarat Christian Lindner pentru CNN.
”Ne-am pregătit să fim mai puţin dependenţi de importurile ruseşti de energie. Este nevoie de timp pentru a reduce dependenţa, a fost o greşeală să devenim dependenţi în acest fel, dar facem progrese. Putem reduce importurile, mai întâi importul de cărbune, apoi cel de petrol. Va dura mai mult timp până să obţinem independenţa de importurile de gaze naturale provenite din Rusia, dar vom continua, aşa că, în cele din urmă, vom fi complet independenţi de Rusia”, a afirmat Lindner.
În ceea ce priveşte negocierile referitoare la un embargo asupra petrolului, Lindner a spus că nu doreşte să speculeze dacă statele membre UE, precum Ungaria, vor fi nevoite să acorde scutiri sau să renunţe la un embargo asupra petrolului.
”Pot să vă asigur că Germania este pregătită să reducă importurile de petrol, ştim că alte state iau în considerare această problemă cu atenţie. Luăm aceste decizii împreună, este în interesul nostru, toate democraţiile lumii împărtăşesc aceste interese, să rămânem împreună... trebuie să rămânem împreună în Uniunea Europeană şi în cadrul parteneriatului transatlantic”, a subliniat ministrul german al Finanţelor.


