money.ro
ActualitateDenisa Gelatu

Ministrul Investițiilor: „600 milioane de euro pentru România”

Publicat la 02.09.2025, 09:40:24

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ministrul Investițiilor: „600 milioane de euro pentru România”

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a participat luni la o ședință de lucru desfășurată la Bruxelles, în cadrul negocierilor pentru granturile oferite de Spațiul Economic European și Norvegia pentru perioada 2021-2028. Valoarea totală discutată: 600 de milioane de euro.

„600 milioane de euro pentru România. Am început astăzi (luni n.r) vizita de lucru la Bruxelles cu o ședință foarte bună pentru negocierea granturilor Spațiului Economic European și Norvegiene 2021-2028 alături de reprezentanții statelor donatoare. Discutăm despre 600 milioane de euro pe mai multe axe precum tranziția verde, dezvoltare locală, cultură, cercetare, justiție, afaceri interne, dezvoltarea capacității, inovare, business și întreprinderi mici și mijlocii etc”, a transmis ministrul luni seară, într-o postare pe Facebook.

Investiții în orașe mari și comunități vulnerabile

Oficialul a precizat că fondurile vor sprijini atât orașele mari, cât și localitățile mici, prin investiții specifice fiecărui tip de comunitate.

„Această finanțare nu privește doar alocări financiare importante în beneficiul României. Altfel spus, nu este vorba doar despre bani, ci despre cum folosim acești bani în concret, învățând din experiențele și inovarea partenerilor noștri - Norvegia, Liechtenstein și Islanda. Pentru orașele mari, vorbim despre programe de eficiență energetică, mobilitate urbană și transportul public în comun, regenerare urbană, iluminat public, spații verzi și biodiversitate. Pentru localitățile mici, discutăm despre investiții în sănătatea oamenilor, centre permanente de sănătate primară în comunități rurale și orașe mici, incluziunea persoanelor de etnie romă, locuințe sociale, centre destinate persoanelor vârstnice”, a explicat Dragoș Pîslaru.

Ministrul a mai menționat că finanțările vor acoperi și domenii precum accesul la justiție, lupta împotriva crimei organizate, combaterea violenței de gen, prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență cauzate de dezastre naturale.

Pentru a valorifica eficient aceste fonduri, România va colabora strâns cu organizații și instituții din statele donatoare, Norvegia, Liechtenstein și Island, inclusiv ministere și autorități relevante, dar și cu actori internaționali precum Consiliul Europei și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

„Contribuția lor ne va ajuta să ne asigurăm că această sumă impresionantă va crea rezultate reale pentru dezvoltarea României și în beneficiul românilor. Vom continua aceste negocieri în lunile următoare, însă am speranța că vom progresa repede și vom putea semna memorandumul de acord final cât mai curând”, a mai transmis ministrul.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite