Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc propune alte nume pentru conducerea Secţiei pentru combaterea corupţiei a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, deşi propunerile au fost deja înaintate Consiliului Superior al Magistraturii şi CSM a stabilit deja un calendar al audierii celor doi.
În urma consultărilor avute cu procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, cu procurorul şef al Secţiei pentru combaterea corupţiei, Iuliana Bendeac, procurorul şef adjunct al aceleaşi secţii, Viorel Ioan Cerbu, ministrul justiţiei a decis retragerea propunerii de numire în funcție a lui Bendeac şi Cerbu, care ocupă în prezent, prin delegare, cele două funcţii de conducere, se arată într-un comunicat remis vineri Agenţiei de ştiri r/News.
Ministrul a mai hotărât înaintarea către Consiliul Superior al Magistraturii a solicitării de aviz pentru numirea procurorilor Gheorghe Popovici – în funcţia de procuror şef al Secţiei pentru combaterea corupţiei şi Dănuţ Volintiru – în funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei pentru combaterea corupţiei.



