Ministrul Muncii a propus majorarea salariilor bugetarilor cu 20% din ianuarie
Publicat la 07.11.2008, 13:20:45
"Eu am propus ca salariile să crească cu 20% din luna ianuarie. Noua lege va reglementa şi ponderea sporurilor în câştigurile salariale, astfel încât acestea să reprezinte doar 30-40% din veniturile angajaţilor, aşa cum se întâmplă în Uniunea Europeană (UE)", a declarat Câmpeanu.
Ea a adăugat că noua lege va ajuta şi la înlăturarea diferenţelor majore între salarii.
"Legea salarizării bugetarilor va înlătura inechităţile majore din sistemul de salarizare, prin introducerea raportului de 1:15 între cel mai mic şi cel mai mare salariu", a spus Câmpeanu.
Ministrul Muncii a anunţat că o decizie finală cu privire la majorările salariale acordate în sectorul bugetar va fi luată marţi, când va fi semnat acordul legat de principiile care vor sta la baza legii salarizării bugetarilor între guvern, partidele politice, sindicate şi patronate.
De cealaltă parte, preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, susţine că sindicatele cer în continuare majorarea salariilor mai mici de 1.000 de lei cu 20-25% începând cu 1 noiembrie, urmând ca de aceste majorări să beneficieze aproximativ 800.000 de bugetari.
"În plus, noi cerem ca legea salarizării bugetarilor să îi includă şi pe parlamentari, magistraţi şi angajaţii serviciilor speciale, pentru o mai mare trasparenţă în acordarea salariilor", a precizat Petcu.
Sindicatele se aşteaptă ca legea să intre în vigoare la începutul anului 2009, iar până în 2013 să ducă la eliminarea inechităţilor dintre salarii.
Sursa:NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
