"Este o lege care vizează protecţia consumatorilor vulnerabili ca urmare a creşterii preţurilor la facturile de energie electrică, de consum de gaze, de energie termică şi chiar pentru consumul de combustibili solizi. Această idee a apărut la începutul guvernării precedente, au existat grupuri de lucru şi nenumărate consultări pentru a contura un proiect de lege, însă la începutul anului, intrând în plin în acest subiect al exploziei facturilor la energie am reluat acest proiect, l-am dezbătut cu toţi partenerii sociali şi suntem în măsură să venim cu un set de măsuri care să îi sprijine pe cei care se află în risc de sărăcie energetică”, a declarat ministrul Muncii, marţi seară, la Digi 24.
Turcan a spus că proiectul introduce conceptul de "risc de sărăcie energetică”, concept care apare în documente europene şi care face referire la oameni care riscă să fie debranşaţi.



