Virgil Popescu, ministrul demis al Energiei, spune că o pană generală a sistemului de distribuție a energiei electrice nu poate ține mai mult de câteva minute.
Ministrul a comentat scenariul de apărare civilă din Austria care a alertat o bună parte dintre români.
”E un scenariu de apărare civilă. Noi am mai avut acest lucru în anii 70, de genul în care a fost și în ianuarie, anul acesta. În 9 ianuarie, parcă, a fost o pană de electricitate de 8, 9 minute, care s-a simțit în România de vest. (…) S-au decuplat sistemele, România s-a decuplat de la sistemul european și am rămas cu sistemele din Bulgaria și cu Grecia, unitățile de producție fiind în sud, au alimentat sudul țării și zona Moldovei”, a spus ministrul în cadrul unei emisiuni la Digi24.
El spune că pana de curent a fost timp de 20 de minute în vestul țării, până când unitățile de producție din sud au reușit să preia și consumul din vestul țării.





