Câciu a explicat că există ”un alt scandenţar” al plăţilor în cadrul PNRR şi în acest context România va avea de depus opt cereri de plată şi nu zece, iar cererea de plată numărul 3 are 74 de jaloane şi ţinte, nu 79, cum avea până acum.
”Undeva la finalul trimestrului I sperăm că încasăm 2,7 miliarde de euro din aceşti bani. La finalul lunii martie. Evident, acum probabil Comisia face prima analiză, e posibil să trimită o serie de clarificări, suntem într-o altfel de abordare, de altfel acest lucru s-a văzut şi, din august, nu mai stăm într-o anumită lentoare a corespondenţei, noi trimitem răspunsuri, dânşii cer clarificări... Efectiv, dacă va fi cazul, pe anumite elemente, coordonatorii de reformă vor merge împreună cu mine şi cu personalul tehnic la Bruxelles pentru clarifica în mod direct cu Comisia anumite aspecte, nu vrem să mai pierdem timp, asta este foarte important”, a declarat Adrian Câciu, miercuri seară, la Digi 24.
Odată cu intrarea tranşei de 2,7 miliarde de euro ca urmare a depunerii celei de-a treia cereri de plată, România va fi primit 11,77 miliarde de euro din PNRR, urmând a primi alte aproximativ 16,5 miliarde de euro.
Ministrul a arătat că momentul depunerii cererii de plată numărul 4 din PNRR depinde de cel al încasării banilor aferenţi cererii numărul 3, iar autorităţile lucrează deja la ţintele şi jaloanele, în număr de 46, aferente celei de-a patra cereri, unele dintre acestea, precum reforma sistemului general de pensii şi listarea la Bursă a 15% din acţiunile Hidroelectrica, fiind deja atinse.
Ministrul Proiectelor Europene: La finalul trimestrului I sperăm că încasăm 2,7 miliarde de euro din PNRR/ Acum probabil Comisia face prima analiză, e posibil să trimită o serie de clarificări
Publicat la 03.01.2024, 20:07:06

Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
