Premierul Ludovic Orban a întrebat, miercuri, în şedinţa de Guvern, când încep lucrările pe celelalte 2 tronseoane de pe Autostrada de Centură a Bucureştiului, iar ministrul Ludian Bode a explicat stadiul proiectului.
”Pentru tronsonul 2, astăzi s-a semnat autorizaţia de construire, mâine vom emite ordinul de începere pentru diferenţa de 14, 6 kilometri. Aşadar, lucrările pe întreaga secţiune 2 pe cele 2 tronsoane - se pot derula conform contractului. În ceea ce priveşte tronsonul 1, avem autorizat proiectul depus , el va fi evaluat de CNAIR şi vom emite ordinul de începere a lucrărilor cel mai târziu la sfârşitul lunii noiembrie”, a anunţat Bode.
Potrivit acestuia, pe tronsonul 3 au existat probleme.
”Pentru tronsonul 3, proiectul tehnic are întârzieri, elm trebuia să fie depun în luna mai, a primit acea extensie de şase luni, a depăşit extensia, am aplicat penalitatea de un milion către antreprenor, aşteptăm în următoarele 2-3 săptămâni să predea documentaţia şi să-şi urmeze cursul de avizare”, a mai precizat Bode.



