”Extinderea acestui terminal de pasageri al Aeroportului Cluj-Napoca setează un nou standard de colaborare între autorităţile locale şi cele centrale, aşa cum a spus şi premierul mai devreme”, a declarat Sorin Grindeanu.
Ministrul a arătat că proiectul a fost derulat şi prin fonduri din Programul Operaţional Infrastructură Mare, dar şi prin contribuţia locală, a aeroportului, din buget propriu, ceea ce înseamnă că aici activitatea economică este aşezată pe beze economice corecte.
”Reuşim astăzi nu numai îmbunătăţirea standardelor de operare ci o potenţare pe orizontală a posibilităţilor de dezvoltare în această zonă. Pe scurt, un pol atractiv pentru investitori şi pentru turişti”, a mai spus Sorin Grindeanu.
Potrivit ministrului, această colaborare bazată pe un dialog permanent între autorităţile locale şi cele centrale ”dă de fapt măsura maturităţii celor care conduc în acest moment atât pe plan local cât şi central”.



