'Toate materialele de promovare pe care România le-a avut în domeniul turistic sunt foarte vechi, sunt de cel puţin cinci ani, dacă luăm drept exemplu broşurile. În afară de faptul că sunt foarte vechi, trebuie menţionat că, în momentul în care am intrat în minister, am făcut un control asupra acestor broşuri şi pot să vă spun că broşura în limba engleză avea aproximativ 79 de greşeli de exprimare. Pentru broşurile din limba spaniolă am cerut ajutorul studenţilor români din Spania, care ne-au ajutat şi au spus că au înţeles de ce spaniolii nu veneau în România: pentru că nu se înţelegea nimic din acea broşură', a spus ministrul de resort, prezent la conferinţa de deschidere a Săptămânii Diplomaţiei Comerciale, organizată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
Dobre a arătat că Ministerul Turismului vrea să lanseze o licitaţie pentru realizarea de noi broşuri, inclusiv pentru cea de promovare a TAROM.
'Avem în planul de achiziţii publice pe acest an realizarea de noi broşuri şi poate în premieră vom realiza inclusiv broşura pentru Compania Naţională TAROM, pentru că nu cred că este normal ca în cadrul acestei companii să fie o revistă care să facă reclame pentru anumite companii care fac outgoing şi nu fac incoming. De aceea, am decis împreună cu Ministerul Transporturilor, să facem această broşură, cu particularitatea că vom pune sigla companiei TAROM, împreună cu Ministerul Turismului, şi va fi doar de promovare şi nu va avea niciun fel de reclamă', a continuat Dobre.
Potrivit acestuia, broşurile pentru promovarea României ca destinaţie turistică vor fi realizate într-o formă nouă, cu un concept nou.


